Vorbeam ieri cu cineva despre cum oamenii pot tăia aripile noastre de îngeri. Îmi povestea că de fiecare dată când avea o idee faină (de a dezvolta un proiect nou, o idee de business, un produs pe care îl dorea să-l dezvolte şi să-l lanseze) şi o împărtăşea cu cei din jur, reacţia negativă a lor la ideea lui îi tăia aripile, îl dezamăgea, îl făcea să creadă că nu va merge şi de fiecare dată termina prin a renunţa la ea.

Cred că vi se pare multora atât de familiar ceea ce am scris mai sus.

De câte ori nu am trăit sentimentul de frustrare, de neputinţă de fiecare dată când îmi împărtăşeam cu entuziasm vreo idee de business, iar partenerul, părinţii sau apropiaţii îmi tăiau avântul cu binecunoscutele texte: nu merge, nimic nu merge, asta îţi trebuie ţie? Ce n-ai profesie din care să câştigi bani?

Şi obedientă cum obişnuiam să fiu la acea vreme renunţam în cele din urmă la idee, impregnându-mi-se spusele lor ca şi cum: Da măi, nu vezi că au dreptate!!! Doar nimic nu merge!

Câte idei minunate şi creative nu au venit spre mine şi m-au dorit să le fiu eu “cea aleasă”, iar eu le-am trimis frumos la plimbare spre o “altă aleasă”, că nu am avut încredere să le materializez.

În cartea Big Magic a lui Elizabeth Gilbert autoarea povesteşte atât de frumos despre parcursul unei idei. Am scris un întreg articol despre cartea asta pe care îl poţi găsi aici.

Ideile astea eu le văd ca pe un spiriduş şăgalnic căruia îi place să se joace cu tine, să te tachineze, să te invite, să te tragă uşor şi prietenos de ureche şi de năsuc, să te bată pe umăr şi să-ţi spună: Hai, vii să mă-plineşti?!

Iar tu ce faci? Începi să cauţi validarea exterioară în loc să cauţi Cum să le împlineşti, în loc să treci la acţiune, tu întrebi în stânga şi în dreapta dacă ideea ta este bună, cum li se pare celor din jur, dacă e viabilă.

Şi tare aş vrea să înţelegi un lucru: people are jerks. Da. Exact aşa cum auzi. No one is going to recognize your value, unless you do. You have to know your own value. Sună urât, da ştiu. Am scris asta cu people are jerks într-o notiţă în telefon şi am dat peste ea zilele trecute. Şi se pare că îşi găseşte perfect locul în postul ăsta.

Cred că validarea exterioară omoară ideea ta din faşă. Nu mai apucă să iasă din cocoon. Că oare de ce te-ar încuraja ei pe tine să creezi ceva extraordinar când ei nu sunt în stare să se încurajeze pe ei înşişi?

Păi chiar aşa! Şi de ce ar face-o?! Am stabilit că sunt jerks.

Dar tu oare de ce să împărtăşeşti ideea ta încă în stadiul de cocoon?! Când poate nici chiar ţie nu îţi este clară.

Şi hai să mergem acum spre soluţii clare şi concrete aşa cum îmi place mie.

Ce să faci când ai o idee şi nu ştii de unde să porneşti ca să o materializezi­? Uite mai jos câteva sugestii care să te ajute să nu renunţi la ea şi să mergi mai departe întru împlinirea ei:

1. Nu împărtăşi ideea ta imediat şi oricui.

Cel puţin nu povesti despre ea atâta timp cât nici ţie nu îţi este clară. Cât timp este doar la nivel cognitiv, cât timp nu are o formă măcar chiar şi în capul tău, atunci ţine-o pentru tine până se concretizează chiar şi parţial.

2. Scrie-ţi ideea.        

Eu spre exemplu am o pagină separată pe laptop unde îmi scriu ideile de business, de produse pe care mi-aş dori să le dezvolt. Poate nu chiar toate se vor şi materializa, dar o dată scrisă ideea ai făcut un prim pas întru realizarea ei. Practic de la concept la realizare. O data scrisă rămâne acolo. Eu deschid acel document deseori pentru a-mi aminti de ele.

Obişnuiam să le scriu într-un caiet. Cred în puterea foii de hârtie. Ador să scriu de mână şi să schiţez. Multe dintre articolele pe care le regăsiţi pe blog sunt scrise pe coli de hârtie cu creionul, schiţate pentru a fi dezvoltate ulterior. Aşadar dacă ar fi să recomand tot la creion şi hârtie aş rămâne. Odată scris pe hârtie până la urmă înseamnă internalizarea dorinţei şi da, pentru mine are o forţă mult mai mare decât scrisul la calculator, care mi se pare impersonal de cele mai multe ori. Relaţia dintre tine, creion şi hârtie este una cu totul specială. Cumva se creează acea legătură cu totul deosebită între Tine-Idee-Creion-Hârtie care nu vă permite să renunţaţi mai apoi unii la alţii.

Oare te-am convins să mergi să cumperi un carneţel?!

3. Schiţează.

Pune pe hârtie ideea. Pune pe hârtie planul. Împarte ce ai de făcut în bucăţi mici. Nu, nu o spun eu, o spun oamenii care au cercetat acest proces în detaliu. Cu cât împarţi ceea ce ai de făcut în concret în bucăţi mici, cu atât e mai mare reuşita transpunerii ideii în realitate şi materializarea ei.

Ştiu că sună pueril, dar nu cred că fără un plan se poate reuşi vreodată. Fără un plan e pur haos, nu stii ce ai de făcut, nu ştii ce costuri ai să-ţi pui ideea în practică, nu ştii nimic. Împarte şi cucereşte. Hai că se potriveşte de minune în contextul ăsta şi este complet nevinovat. Astăzi dai un telefon, mâine pui pe hârtie nişte costuri, te gândeşti cum vrei să arate, o desenezi. Procesul îl poţi face să fie cât de fun vrei tu. Şi crede-mă din joacă ies cele mai frumoase lucruri. Iar dacă mai pui şi puţină seriozitate acolo reuşita e garantată.J

4. Caută ajutor specializat acolo unde ai nevoie

Nu trebuie şi nu poţi să le ştii tu pe toate. Cere ajutor specializat acolo unde nu ştii şi vezi că te împotmoleşti. Când mi-am dorit să-mi fac site şi să scriu, cum nu sunt nici tehnică, nici designer grafician am apelat la servicii specializate. La fel am făcut şi la partea de identitate de brand, şi am cunoscut oameni minunaţi cu care încă colaborez. Până la urmă din colaborările cu alte persoane se nasc prietenii, se nasc idei, se nasc produse minunate.

5. Crede cu tărie în ideea ta

Nu ştiu de ce am pus acest pas ca fiind ultimul. Îl văd ca cel mai important aşa că l-aş fi pus şi pe primul şi pe ultimul loc, dar pe ultimul loc doar ca să-ţi reaminteşti mereu cât este de important. Păi este atât de simplu: dacă tu nu crezi în ea aşa orbeşte atunci cine să creadă? Nici să nu te gândeşti să porneşti la drum fără să nu crezi cu toată fiinţa ta în ea, să o visezi, să nu-ţi dea pace, să te gândeşti mereu să găseşti căi să o împlineşti.

Să-ţi fie de folos!

Ioana

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *