În ultima vreme am simţit nevoia să cumpăr mai multe cărţi şi exact asta am şi făcut. Evident majoritatea fiind de dezvoltare personală, which is my obsession for a while, dar nu numai…Pe noptieră aveam două cărţi: una despre o poveste cu un arici, forever in love with hedgehog, despre cum un arici poate realmente schimba viaţa unei persoane, şi cealaltă Big Magic de la Elizabeth Gilbert. Şi mă tot perpeleam pe care să o încep prima…. Am simţit că Big Magic trebuia să fie şi a fost a Big Magic indeed…am pus mâna pe ea şi nu am mai lăsat-o.
De la primele pagini am simţit ceva…că fiecare carte are rolul ei, dar nu în ultimul rând timpul la care se cere a fi citită. În cele ce urmează am să leg o întâmplare a autoarei pe care ea o transpune în carte de o întâmplare personală, despre cum ideile nematerializate pleacă frumos de la noi spre altcineva, dacă nu le ducem spre îndeplinire la timp.
Cartea începe cu un capitol care se intitulează “Curaj”, fiind vorba de curajul de a-ţi duce la îndeplinire misiunea….şi care se mulează perfect pe întrebările, temerile, fricile, overthinkingul meu din ultima perioadă de a-mi face blog, de a descoperi lumii şi a mă descoperi lumii, de a recunoaşte cine, ce şi cum sunt, asumarea de a mă recunoaşte pe mine, mie.
Cu tărie cred în cărţile pe care trebuie să le citim Acum, Azi, În Acest Moment din viaţa noastră. Ele au un mesaj să ne transmită, au o misiune de îndeplinit. Şi daa…este vorba despre curaj şi despre asumare.
Ştiam de ceva vreme cartea, dar nu cunoşteam conţinutul ei. De autoare mai citisem “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, acum câţiva ani şi deşi o citisem în engleză, supunându-mă unei reale provocări la vremea aceea, pot spune că nu am rămas realmente impresionată de scriitura ei, poate mai mult de povestea în sine. Big Magic mi-a fost recomandată pe la sfârşitul anului trecut cred, mi-a rămas în minte, dar am trecut cu vederea recomandarea primită.
Ei bine, pare-se că timpul ei a venit …şi este Acum…De ce nu a fost atunci şi este acum?…Atunci poate era prea devreme, pentru că Acum pot primi deschisă toate învăţăturile din carte şi le pot urma, pentru că doar Acum mă pot cutremura de întâmplările autoarei care parcă le descrie pe ale mele în cele mai mici detalii, pentru că şi eu le-am trait şi simţit întru-totul.
“Universul ascunde comori stranii în adâncul fiecăruia dintre noi, şi apoi se retrage ca să vadă dacă le putem găsi… ” Minunat, aş zice… Şi începe autoarea să povestească despre idei…Capitolul “Când îţi vine o idee” a fost pentru mine semnalul de alarmă că e timpul, că visele nu se amână la nesfârşit, ci se împlinesc…..m-a deşteptat, m-a zguduit, m-a întristat că am lăsat timpul să treacă prin prisma
nesiguranţelor, dar am înţeles doar atât: că vine Un Timp şi el e acum…..
Autoarea povesteşte o întâmplare magică despre cum ideea de a scrie o anume carte a plecat de la ea către o prietenă de-a ei, evident fără ca ele două să vorbească despre asta, tocmai pentru că ea a neglijat acea idee. Ideea a plecat către altcineva pentru a prinde contur, pentru a se materializa.
Ea vede ideile ca o formă de energie fără corp material, dar cu multă voinţă. Tare mişto perspectiva ei…Şi cum au nevoie de un om să se manifeste…Ideea va încerca să-ţi atragă atenţia (poate pentru câteva clipe, poate pentru câteva luni, poate chiar pentru câţiva ani), dar, dacă îşi dă seama că eşti orb la mesajul ei, se va îndrepta spre altcineva. Şi mi-am dat seama atunci că este cu şi despre mine….
Am început să scriu cu regularitate din februarie 2017, şi am început să o fac ca un fel de jurnal. Apoi am început să dezvolt sfera şi să scriu articole de dezvoltare personală, impresii sau jurnale din călătorii şi tot felul de gânduri care se transformau mai apoi în articole fără să-mi dau seama.
Pe la sfârşitul anului 2017 mi-a încolţit ideea de a publica într-un fel ce scriu, să nu rămână doar aşa, pentru ochiul meu. Şi m-am gândit la un blog, şi ideea asta pe cât mă încânta, pe atât mă speria şi îmi dădea tot soiul de gânduri: că habar nu am ce înseamnă un blog, că nu mă voi descurca să-l gestionez, că nu sunt tehnică şi nu am cunoştinţe de IT, că nu mă va citi nimeni, că nu scriu îndeajuns de elevat ca alţii şi lista poate mult continua…
Şi în tot acest timp nu am făcut decât să mă lamentez în timp ce vedeam bloguri noi create, care luau fiinţă şi se dezvoltau chiar sub ochii mei. Eu rămâneam cu temerile mele, iar cei curajoşi intrau în lumea asta cutezători, curioşi să înveţe din greşeli, lăsând la o parte overthinkingul şi îndreptându-se în acţiune.
Mă aşteptam să reacţionez aşa: să încetez să mai scriu…Ei bine, m-am uimit eu pe mine… nu a fost aşa …am continuat să o fac la început cu o oarecare tristeţe, apoi am uitat, dar nu m-am oprit din scris…
La fel şi ideea mea despre crearea unui blog: m-a bântuit pe mine o vreme, a simţit ea că potenţial de a se manifesta există acolo, dar a văzut că nu sunt pregătită în momentul dorit de ea şi a plecat spre altcineva. Un altcineva fără frici, fără temeri şi overthinking, dornic de acţiune, şi dornic de a arăta lumii ce gândeşte.
Din clipa în care am citit mi-am dat seama că nu am de ce să mă simt trădată că nimeni nu mi-a furat mie nimic. Ideea a venit spre mine, a dorit să fiu eu aleasa care o va împlini. Doar că eu am neglijat-o. Nu m-am simţit pregătită…nu atunci…
Aşadar, nu neglijaţi ideile care vă bântuie perioade lungi de timp şi nu aşteptaţi momentul potrivit să o înfăptuiţi. Nu de alta, dar fuge repede spre altcineva. Aşa sunt ideile astea puţin nestatornice şi şugubeţe…Nu aşteaptă ca tu să fii pregătit…aşteaptă ca tu să acţionezi…Nu cunoaşte timpul viitor, ci doar prezentul…vrea doar să prindă viaţă…Şi cu toate astea sunt minunate atunci când rămân mai multă vreme şi au răbdare cu tine…când au răbdare ca tu să prinzi curaj….
Azi, 18.08.2018, ora 23:05, răsfoind cartea, mi-am zis gândindu-mă la ce va urma, la ce voi înfăptui: “O să fie frumos”, mi-am zis….