Sparge Eul

Mi-am dorit tare mult să pun pe hârtie istorioara asta care s-a întâmplat chiar la început de 2023. O istorioară să-i zicem funny care m-a inspirat să scriu articolul de faţă. Sper să vă facă să zâmbiţi şi să vă trezească noi insight-uri.

Se face că îmi expira buletinul în februarie 2023 şi ca orice cetăţean “cinstit şi onest”, mi-am pregătit meticulos actele, am completat formularele, am făcut programare online, totul ca la carte. M-am chiar străduit să mă aranjez, ca să iasă celebra poză de buletin ceva mai bine. Nu voiam să-mi văd faţa bosumflato-tristă pentru următoarea decadă. Ajunsă la instituţie, făcut celebra poză (mi se pare mereu că e cea mai nereuşită poză a mea), aşteptat să vină noua carte de identitate.

Să vă mai spun că cetăţeanul “cinstit şi onest” a plătit taxă de urgenţă?! Da, da, tot eu sunt. Să fie totul şi mai hilar.

Şi vine marea zi când trebuie să-mi ridic buletinul. Şi surprizăăă!!! Primesc buletinul, îl privesc şi îl înapoiez instant:  Asta nu sunt eu!

Domnul se uită la mine mirat, când la mine, când la buletin şi nu spune nimic. Simţeam din privirea lui că nu mă crede. Cred că în mintea lui se derula următorul scenariu: Alta care nu se recunoaşte în poza de buletin. Acuma dacă nici tu nu te mai recunoşti pe tine, asta e…n-am ce-ţi face! Insist că cea din poză nu sunt eu şi mergem să rezolvăm problema.

De aici încolo se poate derula un scenariu de stand-up comedy, căci aşa mi-au spus prietenii că l-am relatat. Recunosc, îmi place să povestesc lucrurile care mi se întâmplă cu umor şi autoironie, să le îmbrac într-o formă care să stârnească hohote de râs. Autoironia şi umorul m-au salvat din situaţii limită. Punând ceea ce ţi se întâmplă mai puţin bun într-o conotaţie pozitivă, poate fi salvator.

Şi asta am şi făcut. Ajunsă acasă am început să povestesc familiei şi prietenilor păţania mea, iar una dintre prietene îmi spune aşa: Păi măi Ioana, ar trebui să te consideri norocoasă. Alţii plătesc bani grei pentru asta. Păi nu?! Chiar aşa. Recunosc că m-am simţit ca a little gangsta, cu un Mexican Cartel care mă fugărea prin aeroporturi din America Latină. Ce poveşti poate crea imaginaţia, nu? Puţin mai lipseşte să nu încropesc un scenariu de film.

Nu intru în detalii de sistem şi despre birocraţia din România că nu ăsta e scopul articolului şi nici al paginii create de mine. Dar nici nu le negăm, căci ele există. Nu intrăm în detalii.

De ani buni am încercat să privesc totul cu umor, căci în situaţii din-astea e bine să te păstrezi calm. Şi tot de ani buni încerc să nu mai fiu reactivă în astfel de situaţii, să nu fiu sarcastică şi să spun că eu am dreptate şi să-i cert pe alţii că nu şi-au făcut treaba bine. Mă pun şi de partea cealaltă, încerc să iau lucrurile aşa cum vin şi să le găsesc soluţii. Iar dacă presar şi puţin umor peste, am găsit ingredientele perfecte pentru a trece cu uşurinţă peste situaţia în care mă găsesc.

Evident problema s-a rezolvat cu bine. Am găsit şi poza MEA şi au alăturat-o datelor mele. Şi cum multă lume mi-a spus că nu a mai auzit de aşa ceva, că e rar să se întâmple, evident că m-am întrebat de ce din cei 1% la care se întâmplă, am fost eu aia?! Şi tocmai la început de an. Şi am început să mă întreb oare ce trebuie să înţeleg din situaţia asta? Puteam bine să o păstrez ca pe o întâmplare insolită şi haioasă, şi totuşi…

Cred că pe moment privind poza fetei de pe buletinul meu mi-am zis ce faţă ştearsă are. Faţa aia care nu-ţi spune nimic. Nu ţi-o aminteşti ca formă, trăsături, particularităţi şi oarecum tristă. Să-mi fie cu iertare pentru fata/doamna în cauză, nimic personal. Şi m-am întrebat: Oare asta sunt Eu? Asta sunt Eu acum? Ar fi trist să fiu aşa.

Şi totuşi oare a cui era poza aceea? Ce poveste de viaţă ascunde fata care pentru câteva ore/zile a fost Ioana Dordea? Oare avem poveşti de viaţă asemănătoare? Să mă tund bob din nou? (fata din poză era tunsă bob) Obişnuiam să mă tund scurt în trecut când bifam o schimbare în viaţa mea.

Şi apoi tot căutând răspuns la întrebarea ce trebuie să înţeleg din situaţia asta mi-a răsunat în urechi vocea terapeutei mele ca răspuns: SPARGE EUL! Să fie oare anul ăsta cu Spargerea propriului Eu şi reconstruirea unuia nou, de la rădăcină? Să fie oare posibil aşa ceva?

Când am auzit pentru prima oară metafora Sparge EUL, m-am trezit plină de îndoială. Dacă chiar e posibil să uiţi cu totul tot ce ai fost, tot ce ai preluat, toată gândirea limitativă a părinţilor şi nu numai inoculate ţie şi să te reconstruieşti de la rădăcină, să-ţi rescrii povestea? Mi-am imaginat eu că asta ar trebui să însemne metafora asta. Să te transforme şi să te transpună în alt EU unde există posibilităţi infinite, unde nu există traumă, ci doar eliberare, unde surrender este la el acasă, unde totul este bucurie şi lumină.

Acuma cum interpretăm fiecare metafora asta, depinde de noi. Şi nici nu cred că există un mod corect de a o interpreta, ci doar că e diferit pentru fiecare dintre noi. Cumva pentru mine înseamnă mai multe lucruri şi primul cuvânt care îmi vine în minte e transformare.

Şi sigur că transformarea este diferită pentru fiecare în parte. Transformare înseamnă atunci când aleg să nu mai fiu reactivă, să uit de sarcasm şi ceartă şi să mă focusez pe blândeţe şi pe posibilitatea de a găsi soluţii. Transformare înseamnă când familia îşi spune că “terapiile astea” te-au îndepărat de noi, când tu ştii clar că de fapt te-ai apropiat de tine, de Sinele tău Divin. Dacă vă spune familia aşa ceva înseamnă că faceţi bine ceea ce faceţi şi că funcţionează, deci continuaţi şi nu vă lăsaţi manipulaţi. Transformare înseamnă curajul de a fi tu aşa cum eşti, iar dacă altora nu le place, n-au decât să plece. Transformare înseamnă a merge în direcţia visurilor tale şi a nu te mai abate de la ea, cu orice cost ar veni. Şi aş putea continua până la infinit cu exemple.

A sparge Eul înseamnă şi să alegi să trăieşti viaţa altfel decât ai trăit-o până acum. Să alegi bucuria în locul tristeţii, recunoştinţă în locul nerecunoştinţei, încrederea în locul fricii.

Aştept şi părerile voastre cu interes.

P.S.: poza cea nouă de buletin nu arată chiar rău!!!