Mă irită oamenii care vor cu tot dinadinsul să-şi împlinească dorinţele şi visele lor prin tine. Sau cei care vor să te facă să crezi că visul lor e şi al tău şi să munceşti cot la cot cu ei pentru împlinirea lui. Da, da să munceşti pentru împlinirea visului LOR, nu al TĂU!
Mergând agale pe stradă înspre cafeneaua de unde cumpăr cafea, mă pocneşte un gând: Tu-ţi împlineşti visele tale sau te laşi purtat într-ale altora?! Dacă ne-am pune întrebarea asta mai des şi am răspunde cu sinceritate la ea, nu am mai pierde timp preţios, nu ne-am mai pierde pe noi.
De dimineaţă am avut o discuţie la telefon cu tatăl meu: ca de obicei îmi dă sfaturi fără să i le cer şi îmi spune ce crede el că ar trebui să fac (se gândea la o idee de business pe care eu aş putea să o împlinesc). Îi răspund frumos că acum am propriile mele idei de business pe care aş dori să le împlinesc şi că ideea lui oricât de interesantă poate părea, nu este pentru mine. Îi spun că nu mai vreau să fac nimic din ce nu-mi place sau în domenii care nu mă entuziasmează deloc. Mă aprobă cumva, poate mai puţin vehement ca-n alte dăţi.
Şi am făcut un short reminder: cred că doar de cel mult 5 ani am început să mă gândesc în a-mi împlini propriile vise şi nu ale altora. Totul a început prin ochii perfecţiunii în care am fost crescută. Cumva totul trebuia să fie adus la acel grad înalt de perfecţiune de la lucruri mici la lucruri mari. Am fost mereu îndemnată să iau anumite decizii, spunându-mi-se: poate ar fi mai bine să…, ţi s-ar potrivi mai bine să…, ţi-ar fi mai uşor să…
Ascultasem nu demult un show de stand-up al lui Russel Peters în care spunea cum obişnuiau părinţii lui de origine indiană să decidă pentru el. Cumva a făcut o observaţie că în ţările sărace părinţii poate din dorinţa de a le fi mai bine copiilor lor au impresia că pot lua decizii mai bune în locul lor. Nu spun că unele dintre ele ar fi fost total greşite. De departe nu. Doar că nu au fost ale mele. Am fost îndemnată să mă îndrept spre anumite lucruri uneori pentru a mi se face viaţa mai uşoară, pentru a fi scutită de anumite lucruri grele în viziunea altora.
Mai apoi mi-a venit greu să iau singură o decizie, să-mi urmez un vis, să încep un proiect nou fără să cer o părere cuiva. Şi m-am trezit în realităţile altora, nu într-ale mele. M-am lăsat târâtă în ce şi-ar dori alţii pentru ei nu pentru mine sau în ce cred ei că ar fi potrivit pentru mine.
Mai târziu m-am lăsat prinsă în visurile partenerilor mei, nu într-ale mele. Am ajutat la împlinirea viselor altora uitând complet de ceea ce-mi doresc eu să împlinesc şi ce mă entuziasmează. Şi da, îmi pare rău că am uitat complet de visele mele şi de ce mă bucură pe mine să fac.
Din tot ce-am povestit mai sus am învăţat că visele tale sunt doar responsabilitatea ta. Nici a părinţilor tăi, nici a partenerilor tăi, a rudelor, a soţilor sau a prietenilor.
Întreabă-te mai des ce îţi place să faci cu bucurie, ce te motivează, ce te entuziasmează, ce faci şi uiţi de tine.
Şi nu, nu te lăsa purtat prin visele altora ca şi cum ar fi ale tale. Ce te secătuieşte de energie, ce faci forţat, lipsit de orice entuziasm, NU este visul tău.
Iar conştientizarea asta se face foarte uşor prin a începe să ne ascultăm, să ne şi auzim, poate să scriem într-un jurnal cum ne simţim, cumva să ţinem socoteala.
Şi o să-ţi mai spun un lucru dureros pentru tine: să nu dai vina pe cei care te-au atras în visele lor. A fost doar alegerea ta să laşi lucrul ăsta să se întâmple. Aşa cum e alegerea ta să te opreşti şi să te îndrepţi spre tine, spre împlinirea viselor tale. Nu-mi place cuvântul vină şi nu-mi place să-l folosesc. O să-l înlocuiesc cu asumare.
Asumă-ţi aşadar alegerea de-atunci, spune stop şi alege de acum încolo altceva.
Alege-te pe tine şi visul tău, pune toată energia ta minunată în el şi o să vezi cum minunile există şi se lasă împlinite.