Oare cum ar fi să înveţi din greşelile tale?!

Oare cine nu a auzit de mii de ori când era mic zicala “să nu înveţi pe pielea ta”, “să înveţi din greşelile altora, iar nu ale tale”. Mie mi-a răsunat în urechi toată copilăria şi am auzit-o prima dată de la părinţi, mai precis de la tata. Nu o înţelegeam pe-atunci foarte bine, nu ştiam ce şi cum ar trebui să fac sau să nu fac, dar ştiu că nu puteam suporta să o aud. Cred că am dezvoltat o fobie pentru zicala sau afirmaţia asta sau ce-o fi fiind.

Anii au trecut şi mie zicala aia mi-a rămas undeva acolo în subconştient. Dar tot intrând mai adânc în viaţă am constatat că nu prea reuşeam să trag învăţăminte din eşecurile sau greşelile altora. Îmi aduc aminte însă că nu-mi plăcea să pierd şi nu am înţeles niciodată locul II. Eram în stare să muncesc sau să învăţ până la epuizare, să aduc un lucru până la stadiul de perfecţiune, numai să nu fac vreo greşeală sau să sufăr un eşec. Aşadar, făceam orice numai să evit un eşec.

Mi-aduc aminte că prin facultate mi s-a spus de către cineva: du-te nepregătită la un examen să vezi şi tu cum e să-l pici. Şi pe cât de ofensată m-am simţit prima dată, am făcut asta, m-am dus la examenul pentru şcoala de şoferi total nepregătită şi nu l-am luat din prima. Am făcut asta asumat cumva. Şi am constatat că nu s-a întâmplat nimic. Şi nu, nu m-am simţit mai bine, dar pot spune că am văzut cum e: n-am învăţat semnele, n-am luat examenul. Punct. Simplu. Deci hai că pot spune că mi-am confirmat ceva…

De aici încolo da, am învăţat pe propria mea piele că viaţa e ca o electrocardiogramă. Şi mă distrez tare, tare să spun asta. E practic un grafic iregulat. Aşa e şi normal să fie, pentru că dacă ar fi o linie dreaptă, lină, ştiţi voi, s-a cam terminat totul pentru tine, pe lumea asta, cel puţin. Am crezut mult timp că viaţa trebuie să fie o linie lină, dreaptă. Şi când lucrurile au luat-o razna la propriu mi-au dărâmat credinţa asta. Am fost confuză o bună perioadă de timp. Credeam că eu sunt de vină, că nu fac lucrurile cum trebuie să revină din nou pe linia dreaptă. Sentimente de vină cu carul, dezamăgire, tristeţe. A durat şi a durut mult până am învăţat că lucrurile nu merg tot timpul cum îmi doresc eu şi poate asta face parte din frumuseţea vieţii. Nu, nu poţi câştiga mereu şi poate de-aici vine şi binecuvântarea.

Nu e o linie dreaptă şi neîntreruptă viaţa şi nici nu trebuie să fie. Va fi aşa când nu vom mai exista. Şi până atunci electrocardiograma e un zigzag când sus, când jos, când mai lin, când mai stabil, când mai dezechilibrat. Şi ce plictisitor ar fi să nu fie aşa. Ce ne-am mai plictisi de linia aia moartă.

Revenind la greşeli, am dat un search pe Google şi cum el le ştie pe toate am găsit quote-ul ăsta: Învaţă din greşelile altora, nu o să ai timp să le faci tu pe toate. Ei bine, nu pot fi de acord cu el. Sigur că nu vei face tu toate greşelile. Şi asta nu pentru că nu ai timp, ci pentru că nu-ţi sunt destinate ţie să le faci.

Nu eşti tu cel spre care se îndreaptă greşeala sau eşecul respectiv, nu eşti tu cel vizat, pentru că NU tu eşti cel care trebuie să înveţe şi să înţeleagă ceva din el.

Anumite greşeli sunt destinate doar unora dintre noi. Când venim pe pământ avem anumite lucruri de experimentat, anumite greşeli pe care trebuie să le facem şi să le repetăm chiar, până când învăţăm ce trebuia din ele.

Ele se repetă şi se vor tot repeta, uneori cădem în ele obsesiv, până înţelegem. Unii învăţăm mai repede, alţii mai târziu. Sigur că alţii niciodată şi asta e problema lor.

Fiecare dintre noi are propriile lui greşeli de experimentat. Şi asta pentru că lecţiile mele nu sunt ale tale şi nici ale tale nu sunt ale mele. În alte vieţi anterioare Eu am experimentat ce tu ai de experimentat acum.   

Şi încă ceva fain: oricât te-ai feri tu să faci acele greşeli, oricât le-ai ocoli, ele te urmăresc, trebuie să ţi se-ntâmple pentru ca tu sa înveţi ceva din ele.

Dă-ţi voie să greşeşti. Dacă nu ne dăm voie să greşim stagnăm, nu creştem.