De ceva vreme îmi propun ca de ziua mea să fiu plecată din ţară şi să vizitez un loc nou. Îmi propusesem să vizitez câte o capitală, dar mi-am dat seama că vremea nu va ţine totdeauna cu mine fiind în mijlocul iernii şi am zis să fie unde va fi, dar să descopăr şi să vă descopăr un loc nou, chiar şi într-un oraş unde am mai fost. Până anul ăsta nu mi-a reuşit. Dar anul ăsta chiar în dimineaţa zilei mele de naştere, pe 09.02.2019, am plecat “in a one day trip to Budapest”, cu maşina. Drumul Timişoara-Budapesta cu maşina este de aproximativ 3 ore.
Rezervasem pe booking un hotel în centru pe pietonală, pentru a preîntâmpina grijile cu maşina, loc de parcare, şi alte cele. Hotelul se numeşte Erszebet City Center şi este la 5 minute de mers pe jos de Vaci Utca şi la vreo 10 minute de citadelă, evident fără urcarea pe Gellert Hill. Astea au fost criteriile pentru care l-am ales.
În 3 ore am fost la Budapesta şi, deşi sâmbătă fiind, ne-am plimbat destul de mult pentru a găsi un loc de parcare, aşa că pentru a economisi timp am hotărât să lăsăm maşina la o parcare privată de lângă hotel, care, pentru o zi întreagă, a costat 6500 HUF, asta însemnând aproximativ 20 EURO.
Camera de hotel însă nu mi-a plăcut deloc, totul vechi şi cam murdar, iar în cameră a fost frig noaptea, eu fiind o friguroasă convinsă. Dar am hotărât că nu voi lăsa lucrurile astea să-mi tulbure mica escapadă.
În sfârşit, am plecat repede din hotel la pas, la primbare. Prima dată am luat-o la pas pe Vaci Utca unde mi-a atras atenţia un artist grafician, care avea o vedere de ansamblu din Budapesta pictată pe pereţii magazinului. Dacă vreţi un magnet sau un souvenir mai aparte, mergeţi acolo, că nu daţi greş. Eu am luat un magnet de frigider care îmi place tare mult.
O cafenea de vis
Un loc unde mi-am dorit să merg de mult timp era New York Café Budapest, considerată una dintre cele mai frumoase cafenele din Europa. Am plecat pe jos în plimbare spre cafenea, care este situată într-o clădire istorică superbă şi care la origini este un palat. Clădirea este grandioasă, iar de cum am intrat, eu una am fost colpeşită de frumuseţea şi sobrietatea locului. Aş putea spune că am amuţit la propriu, cred că nu mă aşteptam să fie aşa frumos, şi am rămas mult timp cu telefonul în mână să fac poze, dar cu ochii pe pereţi. Arhitectura este una de tip eclectic Italian Renascentist, am verificat când am ajuns acasă, vă rog să nu mă certaţi că nu am plecat cu lecţia învăţată.
Vă recomand să intraţi pe site-ul lor înainte să mergeţi şi să vă faceţi rezervare pentru a scuti aşteptarea de la intrare. Cei cu rezervare aveau prioritate, altfel se aştepta destul de mult la rând. Noi nu am avut rezervare şi am aşteptat, dar am avut noroc, că doar de…era ziua mea!!! În faţa noastră era un grup mai mare de oameni care urmau să fie aşezaţi împreună la un separeu, iar la un moment dat chelnerul vine şi ne întreabă cine este pentru o masă de două persoane: şi ni s-a făcut loc şi am intrat… şi divinitatea mi-a zâmbit…iar şi iar şi iar…
Meniul interesant rău: am ales recunosc destul de temătoare limonada care s-a dovedit a fi cea mai interesantă limonadă caldă ever tasted: Aperol Orange Pumpkin Spice Hot Lemonade. Dragilor, minunată. Aşa un echilibru între gusturi au reuşit să creeze că încă mă mir: nu a fost nici amară de la Aperol, nici prea multe spice-uri, merită încercată. Şi am luat şi o prăjiturică, că tot era ziua mea: Apple Pie with Vannila Mousse….acel vanilla Mousse…oh…se topea în gură…O să mă întrebaţi şi de preţuri…o să vă spun cât a costat, dar fără să fac aprecieri cu privire la preţ…pentru că fiecare avem propriul nostru sistem de valori şi unora ni se pare mult, altora puţin, nota a fost 9500 HUF, aproximativ 30 Euro, ce am luat eu plus o bere pentru my partner in crime.
All in all, experienţa a fost una inedită. Nici că îmi puteam dori ceva mai frumos de ziua mea.
Am plecat apoi pe jos şi ne-am pierdut pe străduţe…mie îmi place mult să mă pierd printre străduţe şi să nu ştiu unde mă aflu, în ciuda sentimentului de nesiguranţă, pentru că tot timpul descopăr locuri interesante pe care altfel nu le-aş afla. Admir arhitectura locului, mă pierd printre clădiri, spun că poate ar trebui să o luăm pe acolo, el zice nu, eu nu-l contrazic pentru că se orientează mai bine decât mine, mai strig din când în când un woww, mai fac o poză, mai filmez ceva cu camera invers, mă mir de una singură. Şi în incursiunea asta am dat peste un talcioc, un fel de piaţă de vechituri unde printre multe alte lucruri am găsit ceva ce îmi doream demult să cumpăr: un tablou mic cu o hartă a lumii în miniatură pe care o vedeam deja atârnată pe perete în locul unde luăm masa. N-am stat prea mult pe gânduri şi am achiziţionat-o cu mare bucurie.
Şi nu puteam părăsi Budapesta fără să încerc un restaurant vegan. Nu sunt vegană, dar cochetez cu un stil de viaţă sănătos şi daa îmi plac preparatele vegane. Mă încântă să încerc mâncarea dintr-un restaurant vegan, în fiecare oraş nou vizitat. Restaurantul ales se numeşte Slow Foodiez. Despre mâncarea aleasă n-aş zice că m-a fermecat, dar poate în viitor voi mai reveni să încerc şi alte preparate.
Aşa că pot spune că am făcut cam tot ce mi-am dorit pentru doar o singură zi în Budapesta, mai puţin excursia la insula Margareta, fiind februarie şi frig, încă nu circulau vaporaşele până la ea. Va rămâne pentru o data viitoare!