Încep ziua prin a vă spune un ‘Bună dimineaţa’ cu mult entuziasm! După un somn mai lung azi, proaspăt venită din vacanţă, m-am trezit plină de recunoştiinţă pentru excursie asta dorită de mine de mult timp şi care s-a materializat acum.
– Şi nu te mai saturi de Italia???!!!
– Niciodată!!!
M-am întrebat eu pe mine…şi tot eu mi-am răspuns aseară…Şi am simţit potrivit să încep aşa articolul cu city-breakul meu în sudul Italiei. Şi am şi decis să-l intitulez aşa.Înainte să încep povestea ca atare, m-am tot întrebat cum sunt eu atunci când călătoresc, dar în afară de bucurie, uimire şi entuziasm, că alea sunt din plin. Aseară mă întrebam ce tip de călător sunt eu… şi mi-am dat seama că sunt unul dezorganizat…da, da exact aşa cum se aude…dezorganizat. Cel puţin aşa sunt în momentul de faţă.
Am constatat că nu-mi place să mă informez cu minuţiozitate despre locul pe care urmează să-l vizitez, de teamă să nu-i stric din farmec…pentru că vreau să rămân mută de uimire când văd un peisaj sau un loc. Nu vreau să ştiu dinainte cum va arăta. Evit să mă uit pe multe poze, pe cât este cu putinţă. Dar citesc review-uri sau posturi de pe blogurile celor care au mai vizitat locul respectiv, doar să aflu oraşe mai puţin cunoscute sau locuri pe care să nu le ratez. Şi restaurante unde se mănâncă bine, autentic, din partea locului. Dar nu planific nimic dinainte. Pentru cei care citesc postul şi mă şi cunosc, aceştia se vor distra copios, ştiind că în viaţa de zi cu zi sunt un om organizat în ceea ce fac şi că îmi plac rigoarea, ordinea, regulile.
În vacanţă însă nu. Mă las dusă, mă las condusă de drum şi mă opresc acolo unde ceva mi se pare interesant. Nu planific, nu organizez zilele. Ador să mă las condusă de drum, de privelişti pe care le respir în mine. Cam asta sunt eu în vacanţă, combinată cu muuult entuziasm. Un călător entuziast şi dezorganizat. Aaa…şi îmi place şi să alerg de nebună şi să mor de durere de tălpi, dar şi să atârn la o cafea şi să simt locul, oamenii, cosmopolitismul ce mă înconjoară, să observ, să mă liniştesc, să iau o pauză din fervoarea călătoriei.
Acum că am stabilit ce tip de călător sunt, pot trece la a vă povesti în amănunt tripul meu în Bari şi sudul Italiei. Am plecat cu o cursă Wizz Air spre Bari din Timişoara şi am ajuns într-o oră în Bari. Nici nu m-am dezmeticit bine şi eram în aeroport. Şi la aeroport ne-am hotărât să închiriem maşină pentru cele trei zile şi bine am făcut. Acuma noi nu făcuserăm rezervare dinainte la maşină, iar la companiile mai ieftine gen Sicily by Car şi Europcar era cu rezervare online. Vă sfătuiesc să faceţi lucrul ăsta dinainte, in order to save some money. Am închiriat maşina de la compania Sixt, a fost ceva mai scumpă, dar am luat-o full insurance.
În nici 20 de minute eram deja la hotelul ales. Mi-a plăcut alegerea făcută, hotelul este dotat cu toate facilităţile de care ai nevoie. Are o grădină superbă cu fântână arteziană şi piscină exterioară, parcare proprie pentru 5 Euro pe zi, şi micul dejun destul de bogat, raportat la micul dejun specific italienesc servit la ei, gen o cafea şi un croissant, sau alte dolci, noi nefiind nişte pasionaţi ai dulciurilor. Aveam şi un bucătar care ne prepara pe loc omletă proaspătă, ceea ce mi s-a părut foarte fain. Ca minusuri, aş putea spune că amplasamentul hotelului este cam departe de centrul oraşului, la 20-30 de minute de mers pe jos. Şi nu asta este problema, că mai faceţi puţină mişcare, doar că fiind într-un cartier situat la marginea oraşului era plin de imigranţi de culoare, indieni, negri, arabi, iar mie una lucrul ăsta mi-a dat un sentiment de nesiguranţă, oricum neplăcut.
În rest numai de bine, deci nu am regretat alegerea făcută. Ahh… recepţionera mi-a cam dat un pic de furcă, spunându-mi că nu am rezervarea făcută, că ea nu o găseşte, şi că nici micul
dejun nu e inclus în rezervarea mea. Ulterior, la plecare, mi-am dat seama că este nouă şi nu am mai judecat atât de aspru situaţia creată.
În prima noastră zi am vizitat multe…Alberobello, Ostuni, Polignano a Mare. Frumoasă zi…frumoasă şi plină. Alberobello este un orăşel de poveste. Nu m-am mai săturat să mă plimb pe străduţe şi să zburd ca un copil dement, să intru în toate magazinaşele amenajate în trulli, să admir produsele locale, să vreau să-mi cumpăr de toate de prin ele. E concentrat pe o suprafaţă mică, dar îţi dă impresia că nu poţi ajunge la toate căsuţele, aşa micuţ cum e.
Sentimentul a fost unul de împlinire, că visele se împlinesc dacă îţi doreşti „cu adevărat”. De vreo doi ani cred îmi doresc să ajung la Alberobello…recunoştiinţă. Şi ca să vedeţi că nu mă informez mult înainte să plec undeva, eu mi l-am imaginat puţintel altfel. Credeam că atunci când priveşti jos de pe trulli se vede marea. Ei bine nu a fost aşa. Nu este situat cu privelişte la mare. Dar asta nu i-a răpit deloc din frumuseţe. Era doar în capul meu dezinformat. Mic, cochet, plin de un farmec aparte. Iar eu m-am bucurat ca un copil pe străzile lui, mai ales că mi-am împlinit visul de a-l vedea.
Apoi a fost Ostuni…ce aş putea să vă spun despre el e că aduce puţin cu căsuţele mici şi vopsite în alb din Grecia. Ostuni “orăşelul alb”, cum l-a numit o prietenă de-a mea. Străduţele mici şi înguste şi clădirile albe aduc puţin cu Santorini, dar nu, nu e Grecia. E Italia în toată splendoarea ei. Rătăcind printre străduţe am ajuns într-o piaţetă tare frumoasă, ce mi-a furat ochii cu numeroase produse artizanale şi mi-a amintit de vechile agore greceşti. Ne-am aşezat la masă şi cred că am gustat cea mai bună pizza cu 4 feluri de brânză. Delicioasă, iar prosecco…ohhh…prosecco never tasted better.
Fericiţi am părăsit Ostuni, îndreptându-ne spre Polignano a Mare, pe care eu una l-am adorat. Are nişte privelişti spre mare de vis, aşa că nu ai cum să nu te îndrăgosteşti…nu ai cum…Străduţele au ieşire la câte un balcon cu vedere spre mare şi pentru mine a fost îndeajuns să rămân cu gândul la acest orăşel. Nu, nu am mâncat la Grotta Palazzese, pare rău să vă dezamăgesc. Dar este o experienţă pe care aş vrea să nu o mai ratez la o nouă vizită. Interesant şi inedit să ai parte de o experienţă culinară acolo. Faleza de care are parte orăşelul este tare faină, lungă, numai bună pentru alergat, jogging sau făcut yoga dimineaţa devreme. Aşa vă povestesc de parcă v-aş convinge să vă mutaţi în Polignano. În afara faptului că nu are plaje, mă rog, una singură, mică şi înghesuită, amenajată destul de impropriu, cam are tot ce ai nevoie pentru un orăşel la malul mării.
A doua zi a fost Matera…Despre Matera ştiam că este un orăşel vechi, în care Mel Gibson a filmat „Patimile lui Iisus”…iar când am ajuns acolo sentimentul care m-a cuprins când am văzut acei „sassi” a fost unul de pioşenie şi recunoştiinţă, şi aşa mi-am închipuit eu că ar trebui să arate Betleemul, locul unde s-a născut Iisus. Vă spun exact ce am simţit, fără să exagerez cu nimic. Celebrele „sassi” sunt şi par vechi şi te transpun în alt timp, altă epocă şi altă eră, iar eu m-am simţit reîntoarsă în timp şi spaţiu. Şi mi-a plăcut asta tare mult. Pentru că pe parcursul întregii excursii am fost încercată de tot felul de emoţii, purtată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Iar mie îmi plac timpurile vechi, mă regăsesc în ele, şi mi-ar plăcea să pot sta în ele la infinit. Un lucru interesant despre „sassi” este că în timpurile vechi când oamenii locuiau în ele, iarna stocau înăuntru zăpada căzută pe parcursul iernii, pentru a-i proteja de căldura năucitoare din timpul verii. Mi s-a părut interesant de împărtăşit. Şi da, chiar şi la început de iunie era năucitor de cald…
Apoi am ales să ne bucurăm şi puţin de plajă în a doua parte a zilei. Plajele sunt puţine în partea vizitată de noi. Văzusem cu o zi înainte un semn spre plaja Rosa de Marina şi ne-am spus că a doua zi ne vom reîntoarce acolo. Încercând să intrăm pe plajă, portarul ne spune că este o plajă privată, disponibilă doar pentru rezidenţi. Dezamăgiţi puţin am plecat spre Pilon, plaja Lido di Stella, care era publică. Plaja este una mică, nu foarte curată şi nici dotată cu multe şezlonguri şi umbrele, dar a compensat prin toate nuanţele de turcoaz pe care marea le poate avea. Nu mi-a plăcut să văd plin de alge la mal…nu-mi plac algele şi gata…am zis…dar marea, marea cu culorile ei nu se poate descrie în cuvinte…
Şi la final o recomandare: un mic restaurant în Bari pe bază de peşte, numit “Black and White Restaurant”, a fost o experienţă cu feluri diferite de antreuri pe bază de peşte şi fructe de mare, risotto cu fructe de mare, şi chiar a meritat. Şi un pahar mare de prosecco pour moi. Multe şi puţine ar mai fi de spus, dar mă rezum la atât:
I dare you to taste the South of Italy in all senses….Căci nicăieri cafeaua, prosecco şi fructele de mare nu au gust mai bun.