Ieri seară, robotind prin casă, mă pocneşte un gând inspiraţional pentru scriitura de astăzi. Tot gândindu-mă la parcursul vieţii mele şi de câte ori a fost nevoie să o iau de la început, mi-a venit să vă spun aşa: în timp ce tu-ţi jeleşti durerea, viaţa te lasă în urmă.
Viaţa nu aşteaptă ca tu să-ţi plângi durerea, să-ţi revii şi să o iei de la capăt; ea îşi urmează cursul ei firesc şi pe tine te lasă în urmă. Pe ea nu a interesat-o că eu mi-am sistat practic curgerea timp de trei ani în care nu am făcut altceva decât să mă gandesc ce să fac, unde anume mi-e locul, ce anume îmi doresc profesional, aia îmi place, aia nu, stând într-o fascinantă indecizie.
În tot acest timp în care nu am făcut nimic, da, ştiu, ziceam eu că fac, sau mă făceam că fac, plângându-mi amarul, viaţa m-a lăsat în urmă. Şi uite aşa după trei ani am revenit de unde am plecat, fiind nevoită să reconstruiesc totul de la temelie. Viaţa nici pe departe nu m-a aşteptat pe mine să-mi revin, ea nu a stat pe loc. EU am fost cea care a stat pe loc. Că eu mi-am
sistat cursul vieţii, înnotând într-un noian de indecizii, pe numita “viaţă” prea puţin a interesat-o. Ea şi-a urmat cursul ei firesc. Iar când m-am întors, m-am întors în acelaşi loc. Pornind din nou de la început. Şi recent purtând o discuţie cu cineva, dând dovadă de nerăbdare că lucrurile nu se întâmplă în ritmul dorit de mine mi-a spus: „Ai stat trei ani fără să faci nimic, acum nu mai
ai răbdare un an???!!!” Şi este aşa. Simplu.
Gândul să scriu despre asta mi-a venit şi în contextul unei discuţii cu o prietenă pe care o vedeam hoinărind pe nicăieri, indecisă şi nehotărâtă ce să facă cu viaţa ei, după un divorţ şi un nou început. Şi m-am gândit la mine, cea din urmă cu trei ani. M-am văzut pe mine în oglindă. Şi recunosc, am avut un sentiment de oarecare enervare…
Şi o să vă spun aşa. Atâta timp cât staţi în indecizie nu se întâmplă nimic. Sau ba da, se întâmplă. Se întâmplă că viaţa vă lasă în urmă rău de tot. Şi vă veţi găsi mereu în situaţia de a o lua mereu şi mereu de la început. Iar lucrurile se construiesc în timp şi nu cresc peste noapte.
Aşa că dacă azi vreţi ceva şi mâine altceva, opriţi-vă…..cântăriţi….luaţi decizia bună sau rea….dar luaţi-o…..în indecizie nu veţi construi niciodată nimic.
Şi cum mi-a spus cineva odată: Faceţi orice, dar începeţi ceva. Că ulterior poate vă daţi seama că nu e pentru voi, nu-i nimic, aţi încercat. Doar un lucru, vă rog: Feriţi-vă să staţi în indecizie. Indecizia e cea mai rea şi mai grea. E o piatră pe suflet. Şi cât timp alergaţi în indecizie, lucrurile nu se mişcă. Aşa că alegeţi să staţi în decizie…oricare ar fi ea. Alegeţi să faceţi lucrurile
să se mişte. Faceţi ca timpul de jale să fie scurt, ridicaţi-vă şi porniţi încet la drum…nu repede, încet, dar continuu…. Nu staţi pe loc…viaţa nu iartă….
Vieţii îi plac deciziile, pentru că ea ne ghidează spre ele, ca să ne ofere apoi tot ce e mai frumos…!!!
Cu bucurie,
Ioana