Deşi articolul ăsta trebuia să se numească O săptămână prin Transilvania, până la urmă a ajuns să aibă titlul de mai sus. Deşi am început să-l scriu de ceva vreme, cumva nu am reuşit să-l finalizez. Mi-am dat seama că cea mai mare parte din el finalizată deja, vorbea doar despre entuziasmul unui singur loc. Prin urmare articolul era gata de a fi publicat.
Articolele mele din senţiunea Travel sunt despre tot ceea ce-mi trezeşte mie un loc: auditiv, olfactiv, vizual. Dar mai este vorba şi despre oamenii pe care îi întâlnesc, de multe ori despre poveştile lor de viaţă, despre cum a prins viaţă locul creat de ei, emoţiile care mă cuprind, entuziasmul locului.
Şi locul ăsta special care m-a bucurat atât de tare este Cosama Village, din Sighişoara. Deci tânjesc efectiv după locul ăsta de prea multă vreme. Cred că am să povestesc mult şi tot mi se va părea că am scris puţin de el. Căci locul ăsta nu e un loc, e o stare. Stau acum cocoţată în pat cu laptopul în camera de hotel de la Schuster Boarding House din Braşov pe o ploaie torenţială cu grindină afară, dar gândul mă poartă înapoi la Ana de la Cosama şi la locul ei fermecat dintre fagii rosii seculari din parcul ei.
În Sighişoara am mai fost, şi am stat în centrul vechi. Am vizitat ce era de vizitat, iar acum mi-am dorit ceva, altceva. Departe de lume, departe de agitaţie, căci da, recunosc am momente când nu vreau să văd picior de omuleţ prin preajmă. Şi aşa a şi fost.
De cum am intrat pe uşiţa mică din lemn şi am urcat treptele pe aleea pietruită am zis da în sinea mea. Era ceea ce căutam. Ne-au întâmpinat Ana şi Zola (căţeluşa ei). Mi-a plăcut tare energia Anei încă de prima dată când am vorbit cu ea la telefon şi am făcut rezervarea. Mi-a recomandat căsuţa Nest care e pentru două persoane şi mi-a spus că e preferata ei. Şi căsuţa Nest am ales.
Căsuţa Nest chiar este ca un cuib, numele o descrie perfect. Micuţă, cochetă, dar utilată cu tot ce ai nevoie. Am dus toate bagajele în căsuţa noastră pentru 2 zile şi am început să zburd printre aleile parcului. Mi-am dorit să-l simt, să-l explorez. M-am bucurat tare că am ales luna mai şi nu martie pentru că era totul atât de verde. Ahh, parcul ăsta m-a fascinat şi recunosc că mă fascineză greu un loc. Am zburdat printre alei, am făcut poze (ceea ce înseamnă că am ieşit muuult din zona mea de confort), am pozat detalii şi le las mai jos. Mi-a părut puţin rău că nu am încercat şi experienţa ciubărului, dar va mai exista o dată la Cosama şi atunci nu o mai ratez.
Fagul roşu secular al Anei are 144 de ani şi tronează impunător în mijlocul parcului, dar nici magnolia de 50 ani nu se lasă mai prejos. În prima dimineaţă ploioasă am văzut o ciocănitoare, iar cântecul păsărilor din parc m-a însoţit la fiecare pas. Mi s-a părut tare fain să pot lucra la laptop cu view-ul de mai jos pe care îl las mărturie. Mă întrebam: cum Doamne să nu am inspiraţie într-un asemenea loc?! Deşi recunosc că nu mi-a stat prea mult gândul la lucru. Sunete, zumzete, foşnet de frunze, sunetul tastelor lui Mr. D care face gălăgie mare când lucrează la laptop, jazz-ul subtil de la boxa Anei, m-au lăsat să mă scufund în moment.
Ohh Ana cu prezenţa ei diafană şi discretă pe aleile parcului, nevrând parcă să deranjeze liniştea, purtând o rochie lungă verde oliv cu accente portocalii, completa perfect peisajul în care mă aflam. I-am spus că e frumoasă. A zâmbit şi mi-a mulţumit. Am simţit la plecare că nu vreau să mă dezlipesc de loc. Rar mi se întâmplă la plecare să am sentimente de regret. Iar cu Ana mi-am dorit să mai povestesc. Am simţit că au rămas multe cele nepovestite. Ei bine, hai că va mai fi o dată viitoare pentru locul ăsta magic.
P.S.: La recomandarea Anei am mâncat nişte paste cu scoici Saint Jack delicioase la Casa Joseph Haydn-Wine&Cuisine. Deşi a doua zi m-am păcălit cu iuţeala unei supe Thai, experienţa culinară chiar nu e de ratat.